Lungul drum spre casă
Sâmbătă dimineață nu am reușit să plecăm chiar așa devreme cum ne propusesem cu o seară înainte. Abia dupa 10 am reușit să ieșim din parcarea hotelului și am pornit spre Dreieich, unde se afla centrul comercial indicat de către domnul Ertl, însă aglomerația era atât de mare încât am decis să nu ne oprim și să ne continuăm drumul pe autostradă către Würtzburg, Regensburg, Passau și mai departe spre Austria.
Orele treceau, kilometrii se adunau, deși parcă prea încet în ciuda vitezei care, pe vremea aceea, la noi, nu o puteai atinge în mod legal decât pe un ciot de 100 km…
Autostrăzile erau foarte aglomerate, nemții flendurindu-se în toate părțile în weekend, iar când am reușit să trecem în Austria nu mai era mult până să înceapă să se însereze. După ce am trecut de Knotten Linz, intersecția de unde pleca șoseaua spre aces oraș, ne gândeam deja să găsim un loc unde să înoptăm. Și după mai puțin de 30 km am ieșit de pe autostradă spre Sankt Valentin. Aici am găsit, chiar vizavi de gară, la cinci minute de autostradă, la intrarea în oraș, un hotel cu parcarea gratuită.
La recepție nu era nimeni, dar chiar în față era intrarea în restaurant, care părea foarte animat. Am intrat și am fost întâmpinați de un domn în vârstă, care s-a dovedit a fi chiar proprietarul hotelului.
Ne-am cazat, am urcat bagajele, apoi am coborât în restaurant pentru cină și bere. Am mâncat faimosul șnițel vienez, a cărui faimă n-am înțeles-o niciodată, pentru că șnițelele făcute în casă la noi, în România, mi s-au părut întotdeauna mai fragede și mai gustoase…
Discuția din jurul halbelor de bere s-a concentrat asupra a ceea ce văzusem în cele două săptămâni și a ceea ce aveam de făcut în continuare. Termenul meu de predare pentru studiul de fezabilitate revizuit era la sfârșitul lui iunie, însă am convenit să îl amânăm până când vom primi ofertele revizuite de la furnizori.
De asemenea, în urma discuțiilor purtate, le venise ideea de a înlocui o mașină de însăcuit mai veche cu una nouă și modernă, iar eu urma să îi ajut cu obținerea ofertelor și cu o analiză comparativă. Pe lângă toate astea eu mai aveam de finalizat, la sfârsitul lui iulie și studiul despre tehnologiile moderne de fabricare a ipsosului și a produselor de ipsos, care era finanțat printr-un grant de la buget.
A doua zi am reușit să intrăm în țară, pe la Borș, înainte de prânz și m-au lăsat în gară în Oradea la fix pentru a prinde acceleratul de București.
Cum s-a pus trenul în mișcare, glasul roților de tren m-a adormit instant. Când m-am trezit era noapte demult, iar trenul trecuse deja de Ploiești. Visasem frumos, cum o țineam în brațe pe prințesa mea cea mică, iar ea se bucura că mă întorsesem acasă.
În Gara de Nord n-am mai avut răbdare să aștept troleibuzul 93 și am sărit în primul taxi ca să ajung mai repede acasă. Nici măcar nu m-am tocmit cu șoferul pe prețul pe care mi-l ceruse…
