
Vreau referendum!
Sunt câteva lucruri care nu mai pot fi tranșate în țara noastră decât din referendum, datorită prostiei, incapacității, lașității și intereselor economice clasei politice, mult diferite de ale noastre, care împiedică rezolvarea unor probleme care ne afectează pe mulți dintre noi!
La sfârșitul fiecărui punct voi pune întrebarea care mi se pare potrivită pentru un referendum. Răspunsurile ar fi de tip „da” sau „nu”.
Iar dacă majoritatea este de acord cu inechitățile, atunci înseamnă că așa trebuie să fie!
1. Eliminarea pensiilor speciale
O nouă lege a pensiilor pentru magistrați nu ar face decât să dreagă, prea puțin, busuiocul și să prelungească discriminarea prin pensie a cetățenilor României. Pensiile speciale trebuie să dispară, iar condițiile de pensionare trebuie unificate pentru toți conform prevederilor legii 330/2023. Dacă sunt speciali, ar trebui să se simtă la salariu, ceea ce se va traduce la capătul perioadei active și prin pensie…
„Vreți să se desființeze sistemul de pensii speciale, iar pensionarea să se facă doar în conformitate cu legea 330/2023?”
2. Problema tinerilor pensionari
Avem în România peste 750.000 de pensionari sub 65 de ani… Sigur, printre ei sunt și oameni aflați în incapacitate de muncă, pensionați pe caz de boală sau care au ieșit mai devreme pentru că au lucrat în condiții grele sau speciale.
Însă toți ceilalți ar trebui să continue să contribuie la asigurările sociale și asigurările de sănătate pentru întreaga pensie până când ating vârsta de pensionare conform legii 330/2023.
„Sunteți de acord ca toți pensionarii sub 65 de ani, care primesc pensie conform altor prevederi decât legea 330/2023, să plătească CAS (25%) și CASS (10%)?”
3. Contribuția la asigurările de sănătate pentru pensionari
Nicăieri în Europa civilizată pensionarii nu mai plătesc asigurările de sănătate de stat. Cel mult plătesc asigurarile de sănătate complementare, acolo unde acestea sunt reglementate pentru că asigurările de stat nu asigură rambursarea completă a cheltuielilor pentru îngrijirea sănătății.
Cerându-ne solidaritate cu lupii care au dat bugetul de gard și care nici usturoi n-au mâncat și nici gura nu le pute, așa cum s-a văzut la recentul congres PSD, foarte asemănător în privința discursului triumfalist și al modului în care a fost ales candidatul unic la președenția partidului, groaznic de asemănătoare cu ceea ce s-a petrecut la congresul 14 al PCR cu o lună înainte de revoluție, actualul guvern a impus pensionarilor cu pensii peste 3.000 lei/lună o contribuție la sistemul de asigurare de sănătate. Inadmisibil!
„Doriți desființarea contribuției la asigurările de sănătate aplicată veniturilor din pensie pentru pensionarii care au depășit vârsta de 65 de ani ?”
4. Subvenționarea partidelor politice de la bugetul de stat
Aici chestiunea mi se pare clară. Partidele trebuie să aibă venituri din cotizații și sponsorizări. Subvențiile primite de la buget nu fac decât să distorsioneze activitatea și să ajute partidele mari să limiteze accesul independenților sau a partidelor nou înființate la alegeri corecte.
„Sunteți de acord cu eliminarea subvențiilor primite de către partide de la buget?”
5. Rambursarea cheltuielilor electorale ale candidaților sau partidelor
Iarăși, nu văd niciun motiv pentru care ar trebui rambursați banii cheltuiți în campaniile electorale de candidații independenți sau partidele politice. Și acești bani par să distorsioneze activitatea electorală…
„Sunteți de acord cu eliminarea rambursării cheltuielilor electorale către candidați și partide?”
6. Candidații veșnici
Eu personal m-am săturat de expirații ăștia din politică, pe care nu reușim să-i mai trimitem să-și găsească altceva de făcut pe piața liberă a muncii! Voi nu?
Aș limita dreptul de a fi ales în funcții publice prin votul cetățenilor la două mandate, indiferent de funcție. În consecință nimeni nu ar trebui să se poată prezenta la alegeri în calitate de candidat a treia oară! A avut un mandat de primar, mai poate fi ales o singură dată ca primar, președinte al consiliului județean, consilier sau parlamentar, în Parlamentul României sau în cel European.
După aceea să învețe să scrie un CV și să încerce să-și găsească un loc pe piața liberă a muncii.
Ar fi admisă o singură excepție. Cele două mandate în administrația locală sau în parlament nu interzic candidatura pentru a deveni Președinte al României!
„Sunteți de acord ca niciun cetățean să nu poată candida la o funcție aleasă prin vot universal mai mult de două ori?”
Și ar mai fi multe alte probleme care ar putea fi decise prin referendum, dar, deocamdată, mă opresc aici.
Voi ce ziceți?
