Redescoperirea Parisului și febra cumpărăturilor
Sâmbătă a fost ziua dedicată vizitării Parisului. Sigur, o singură zi este mult prea puțin pentru un asemenea oraș, în care chiar ai ce vedea.
Mai avusesem o tentativă, în urmă cu două zile, așa că acum ne-am concentrat asupra zonelor în care nu fusesem atunci. Am început cu Montmartre – Sacré-Coeur, Place de Tertre cu pictorii și restaurantele ei, Spațiul Salvador Dali (doar pe afară și în magazin), străzile înclinate sau în trepte, până la Moulin Rouge.
Apoi ne-am dus direct la Tour Eiffel, ne-am urcat în vârf și de acolo le-am arătat toate mommentele Parisului.
A urmat Champs-Elisées, cu palatul cel mare și cel mic, Lido, restaurantele specifice, Arcul de Triumf, showroomurile Mercedes, Renault și Peugeot, magazinul Disney și Virgin Megastore. La noi încă nu exista nimic similar…
Și ne-am încheiat ziua mergând la Defence, cartierul modern al Parisului, unde până și arcul de triumf este o clădire de birouri. Aici am avut norocul să vedem fântâna arteziană funcționând pe muzică, cu jeturile de apă părând că dansează, urmărind ritmul și notele muzicale…
Pentru mine a fost ca o întoarcere acasă… Ca o redescoperire a orașului extraordinar în care locuisem, din păcate, doar un an…
Iar la sfârșit am intrat în centrul comercial, unde Munteanu ne-a îndemnat să ne facem toate cumpărăturile pentru că nu vom mai avea timp pentru asta până în ultima zi, înainte de plecarea acasă. Și le-am confirmat și eu că duminică, dar și luni, pentru că era lunea de Rusalii, toate magazinele vor fi închise.
La început eu am fost rezervat și nu am cumpărat nimic. Mă plimbam doar prin supermarket fără scop, intersectându-mă uneori cu ei, foarte agitați în căutarea anumitor lucruri sau neștiind ce să aleagă. Asta până am intrat în zona dedicată copiilor mici, unde se aflau o mulțime de lucruri frumoase pentru fetite. Și pentru băieți, desigur, dar pe mine alea nu mă interesau…
Eram un pic dezorientat. Aș fi vrut să cumpăr ceva frumos pentru Irina și chiar aveam de unde alege, dar nu știam măsurile… Până când am observat că fiecare obiect de îmbrăcăminte avea pe el o dimensiune în centimetri. Iar la un capăt de rând am găsit corespondența între dimensiuni și vârstă!
Din acel moment am fost un tătic fericit… Și am început să caut lucrușoare pentru fetite de 18 și până la 24 de luni.
Cele care îmi plăceau cel mai mult erau marca Petit Bateau, cu o barcă cu pânze pictată sau brodată pe piept. Între timp, marca a început să producă și haine pentru adulți, însă atunci era dedicată exclusiv copiilor și avea să devină marca mea preferată în anii 90. Lucrurile mi se adunau în coș și tot scoteam banii ca să-i număr, pentru că aș fi vrut să mă mai și întorc cu ceva acasă.
Însă nu mă puteam opri… Când ziceam stop, gata, atunci mai vedeam ceva frumos pentru Irina și-l puneam și pe acela în coș. M-am oprit în cele din urmă, dar nu înainte de a-i lua și un parfum Mihaelei. Am mirosit o groază de chestii, însă până la urmă am rămas cu L’Aire du Temps de la Nina Ricci, care avea să devină parfumul ei de semnătură pentru următorii zece ani. Și nu pentru că i-ar fi plăcut ei în mod deosebit, ci pentru că mi se pusese mie pata pe el și numai asta îi cumpăram!
