Blog

La o analiză sumară a sistemului nostru de îngrijire a sănătății îți sare-n ochi subfinanțarea, managementul slab sau total neperformant al actului medical în majoritatea spitalelor, împărțirea în adevărate feude medicale conduse de niște corifei aflați mult deasupra plebei, pe care o privesc cu un dispreț suveran (și cum ar putea fi altfel când în politică vorbim în fiecare județ de „baronii locali”), lipsa unor proceduri elementare în privința realizării actului medical și mai ales lipsa totală a responsabilității (sau neasumarea ei) în privința desfășurării acestuia, absența cvasitotală a cel puțin două specialități medicale din pachetul de servicii oferit de Casa de Asigurări de sănătate (stomatologia și oftalmologia), actualizarea greoaie și ineficientă a listelor de medicamente, ceea ce duce la lipsa tratamentelor de ultimă generație pentru unele boli, modernizarea greoaie și construcția întârziată și la costuri exorbitante a unor noi spitale.

Și cel puțin în privința costurilor unui spital nou n-ar trebui să mai fie așa pentru că avem deja un termen de comparație. Dăruiește Viață a construit un spital de oncologie pediatrică în condiții de transparență totală. Costurile de construcție și dotare ale unei noi structuri medicale, în aceste condiții, nu mai pot rămâne învăluite în ceață.

Dar să revenim la sistemul medical de îngrijirea a sănătății… Pe scurt, ca în toate celelalte domenii, după revoluție am continuat căutarea unui sistem original și am reinventat în permanență apa caldă în loc să alegem calea simplă și bătătorită a copierii unor sisteme deja funcționale în țările europene cu o economie și o democrație avansată.

Teoretic, actul medical este gratuit pentru cei care cotizează la sistemul de asigurare a sănătății de stat. Se plătesc doar parțial anumite medicamente în cazul tratamentului la domiciliu. Dar această gratuitate vine cu multe probleme. De multe ori medicamente de bază lipsesc din spitale, iar pacienții sunt obligați să le cumpere și nimeni nu le rambursează banii cheltuiți, decât, în cel mai bun caz, prin proceduri foarte complicate și de durată. Curățenia și hrana în spitale lasă de multe ori de dorit, iar paturile sunt niște modele de multă vreme scoase din uz în țările civilizate.

Însă pentru că am pomenit de sistemul de îngrijire al sănătății din vestul Europei, hai să vedem cum e acolo!

În Franța, unde asigurările de stat sunt cele mai zgârcite, acestea acoperă 70% din costul actului medical, minus o franciză. Costurile, ca și valoarea francizei, sunt stabilite cu minuțiozitate și reflectă realitatea. Cetățenii și rezidenții pot subscrie la asigurări complementare pentru acoperirea diferenței de cost de 30% și eventual și a francizei. Ba mai mult, companiile, de la un număr de angajați în sus, sunt obligate să negocieze cu societățile de asigurări pentru a oferi condiții mai bune de asigurare pentru angajații lor.

Există și medici care preferă să aibă tarife mai mari decât cele aprobate de asigurările de stat și în cazul acestora pacienții care îi aleg plătesc diferența din buzunarul lor sau au un abonament de valoare mai mare și cu mai multe opțiuni în cazul asigurărilor complementare.

De exemplu, consultația la un medic generalist costă 30 €, franciza este de 2 €, statul rambursează 19 €, iar asigurarea complementară 9 €. Consultația la un medic specialist poate ajunge la 50 €, cu o franciză de 4 €. În cazul spitalizării, franciza este de 20 €/zi. (Franciza fiind partea suportată integral de către pacient, dar anumite pachete ale asigurărilor complementare o acoperă și pe aceasta.)

De cele mai multe ori, cu excepția cazurilor unor acte medicale foarte scumpe, pacienții plătesc în momentul consultației și cheltuielile le sunt rambursate în maxim 4 săptămâni.

Și bineînțeles că sunt acoperite și stomatologia și oftalmologia. Practic, se pot schimba ochelarii de vedere o dată pe an gratuit, după o consultație la medicul specialist, cu ajutorul celor două sisteme de asigurări. Trebuie făcută totuși o precizare în cazul protezelor și implanturilor dentare, care au un regim special și o rambursabilitate mai mică din partea sistemelor de stat. (Pentru noi ar fi oricum o îmbunătățire majoră adoptarea unui asemenea sistem. Noi ne plătim și ochelarii și implanturile ori protezele integral!)

Costul actului medical este acoperit integral în cazul tratamentelor pentru boli cronice, al copiiilor și tinerilor sub 18 ani și al gravidelor începând cu luna a treia de sarcină.

De ce am spus că în Franța sistemul e mai zgârcit? Pentru că în Luxemburg, de exemplu, asigurările de stat acoperă costul actului medical în proporție de 80-100%.

Pensionarii plătesc doar asigurările complementare, care variază în medie de la 125 €/lună la 65 de ani, până la peste 160 €/lună la peste 80 de ani. Cu excepția pensionarilor cu venituri foarte mici care sunt acoperiți complet de asigurările de stat. (Sigur, acestea sunt prețuri de Franța. La noi ar trebui ajustate în funcție de costul real al actului medical, dar și de venituri.)

De aceea am fost și sunt împotriva impunerii contribuției la asigurările de sănătate pentru pensii, indiferent de valoarea lor. În schimb consider că tinerii pensionari sub 65 de ani, care nu sunt în incapacitate de muncă, ar trebui să contribuie cu 25% la asigurările sociale și cu 10% la cele de sănătate, până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Ei bine, aplicarea acestui sistem și la noi ar permite Casei de Asigurări de Sănătate să economisească circa 30% din costurile actuale.

Pe de altă parte, implicarea societăților private de asigurări în finanțarea serviciilor de îngrijire a sănătății va îmbunătății cu siguranță calitatea actului medical și condițiile pentru pacienți. Asiguratorii privați vor dori să câștige bani și pentru a face acest lucru vor obliga spitalele și doctorii să lucreze mult mai eficient și nu le vor mai permite să o dea în bară. Și asta pentru că nu sunt dispuse să plătească daune pentru prostiile altora!

Un ultim punct pe care aș dori să-l adaug este reglementarea telemedicinei. Nu în toate cazurile este necesară o deplasare la cabinetul doctorului. De multe ori o convorbire telefonică, un apel video, o teleconferință sau chiar un mesaj pe mail în cazul reînoirii unei rețete pentru o afecțiune cronică stabilă, pot fi suficiente. La noi nu se poate așa ceva. De ce?

Voi ce credeți despre adoptarea acestui sistem la noi? Va avea sau nu efecte benefice?