De ce m-am supărat pe greci
Deși era doar începutul lui martie, începusem să ne facem planuri de concediu pentru vară. Cea mică putea fi lăsată acum la soacră-mea și vorbisem cu Traian, fostul meu coleg din Franța, să mergem vreo două săptămâni în Grecia.
Aveam în plan să vizităm mănăstirile de la Meteora, Atena și să mergem un pic și la plajă.
Însă aveam nevoie de vize pentru intrarea în Grecia, așa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să mergem la ambasadă și să aflăm lista cu actele necesare pentru obținerea lor.
Nu voiam să mergem într-o excursie organizată, ci așa, de capul nostru, cu mașina. Cum făcusem și în Franța, când vizitasem castelele de pe Loara și Bretania.
Am adunat toate actele, inclusiv adeverințele de salariu și extrasele de cont, ca să dovedim că avem bani să mergem într-o excursie, și într-o dimineață ne-am așezat toți patru la coadă la ambasadă. A durat vreo șase ore până când am reușit să ajungem la ghișeu ca să depunem actele, după multe îmbrânceli, înjurături și mulți tupeiști care reușeau să ignore proștii de la coadă și să se bage în față. Acum mai aveam, de așteptat alte două săptămâni înainte de a primi înapoi pașapoartele cu vize.
Dar timpul a trecut repede și iarăși am luat în piept o altă coadă la ambasadă… Și iarăși am pierdut câteva ore bune într-o înghesuială nebună, cu alte ghionturi, îmbrânceli, înjurături și persoane care intrau în față cu gura mare! Dar în final am ajuns din nou la ghișeu, am luat pașapoartele, însă surpriză, vizele ne fuseseră refuzate.
Am încercat să vorbim cu funcționarul de la ghișeu, l-am chemat și pe un șef al lui, dar nu am avut niciun succes.
Tot ce am reușit să facem a fost să ne umplem frigiderele cu carnea pe care ne-o promiteau cei din spatele nostru de la coadă pentru că blocam fără rost ghișeul!
Dar și să-i enervăm la culme pe aristocrații greci care se uitau la noi de sus de la înălțimea ghișeului lor de funcționari publici care aveau în mâna lor pâinea și cuțitul cu care puteau decide cine primește și cine nu primește viză…
Eram tânăr pe vremea aia și încă nu învățasem întotdeauna să mă stăpânesc și să respir de câteva ori înainte de a deschide gura! Așa că mi-a sărit muștarul și i-am umplut și eu de spume cu tot ce mi-a venit la gură, făcându-i în toate felurile și trimițându-i înapoi la origini, în alea ale mamelor lor, înainte de a pleca de la ghișeu. Și chiar le-am arătat cu degetul niște burtoși mai colorați care în mod sigur primiseră vize și care în niciun caz nu se duceau să se închine la icoanele de la Meteora…
După acest episod am renunțat la ideea de a merge în Grecia, m-am supărat un pic cam ca văcarul pe sat pe această țară și, de atunci, nici n-am mai încercat să mă mai duc pe-acolo, deși nu e foarte departe și nici de vize nu mai este nevoie de foarte mult timp…
