Botezul Irinei
Spre finalul primăverii am reusit să o botezăm pe cea mică. Bubițele îi trecuseră deja și nu mai avea aparența unei micuțe extraterestre mor, ci a unui copil obișnuit.
Vremea era frumoasă, deși cam răcoroasă, așa că am asteptat cu toții liniștiți în fața bisericii Stavropoleos din centrul capitalei să se termine slujba pentru a începe botezul. Era prezent și vărul doar un pic mai mic al Irinei, Miki, venit probabil să capete experiență înainte să-i vină și lui rândul la creștinare.
Locația fusese aleasă de tanti Victoria, sora mai mare a mamei și nașa mea de botez și de cununie, deci, în mod natural, și nașa de botez a Irinei.
Era adunat acolo tot familionul, și al meu și al Mihaelei, care trebuia după aceea să încapă la noi în apartament pentru petrecere.
Iina stătea cuminte în brațele mele, fericită că este în aer liber și în centrul atenției. Însă de îndată ce am intrat în biserică și a început slujba a început să plângă și să țipe și nu s-a oprit până când n-a obosit și a adormit după botez.
Acasă a fost cam mare înghesuiala, dar până la urmă am scos-o la capăt.
Irina a continuat să doarmă liniștită până spre seară când i s-a făcut foame și a pornit din nou sirena. În timpul ăsta noi ne-am bucurat de liniște, de petrecere și de întâlnirea cu familia…
O trecusem de mult pe lapte praf, iar încercarea noastră de a o trece pe lapte obișnuit a fost sortită eșecului pentru că nu l-a acceptat, având chiar o reacție alergică, cu alte bubițe apărute pe piele, și, timp de aproape doi ani, a trebuit să o hrănim cu lapte praf pentru bebeluși, care se găsea și destul de greu pe vremea aia și mai era și foarte scump!
