Blog

Până aici fusesem – de bine, de rău – înțelept. Era sinceră, credea – mândră, încăpățânată – în cinismul ei modern, dar eu mai văzusem, mai auzisem, începusem s-o înțeleg, știam ceea ce ei viața abia se pregătea să-i arate. De data asta însă mă ataca. Înverșunarea atacului m-a surprins, am tăcut și ea a profitat imediat:

–Tu, Mișa, nu te poți închipui deasupra lumii când ești robul ei!

–Poate nu chiar rob…

Zâmbeam, cred că destul de stângaci. Încercam să reduc dimensiunile jignirii. Bănuiam că are să-mi plătească vreo poliță de care nu știam, am fi fost chit, n-avea rost să iau din nou vreun avans, s-o îndârjesc iar, să continuăm așa la nesfârșit. Dar Iuliana n-a observat – poate n-a vrut să observe – strategia mea.

–Ba da, ba da, chiar rob. Sigur că da, tu înțelegi necesitățile, nenorocirea ta tocmai asta e, prea le înțelegi. Sau, mai exact: înțelegi prea multe necesități, le înțelegi pe toate, de nu cumva și câteva în plus.

–Vrei încă un seminar de materialism dialectic?

–Nu. Știu: „libertatea este o necesitate înțeleasă”. Și sunt de acord, n-ai ce să-mi reproșezi, tocmai de la definiția lui Engels pornesc. Spune-mi, câte din necesitățile pe care azi nu le mai recunoști au fost cu adevărat necesități pe vremea când le înțelegeai și te conformai lor?

N-o interesa răspunsul, în orice caz nu l-a așteptat.

–Și câte din necesitățile de acum nu sunt în realitate prejudecăți sau sarcini de conjunctură? Uite, chiar și prietenia cu mine ar putea să-ți pară cândva subiect de autocritică. Ne vom despărți certați sau ți se va reproșa sau…

Uimitoare intuiție! Autocritica m-ar fi scutit într-adevăr de multe neplăceri. Dar nu, nu eram, nu sunt robul unor prejudecăți, nu-mi puteam dărâma principiile doar pentru că ei i se păreau prea multe și prea drepte. Firește că ne-am certat. Nu ne mai argumentam unul altuia, ne reproșam pur și simplu ideile într-un haos care amenința să nu mai lase nimic în picioare. Niciodată nu ne mai înverșunasem așa, până-n pânzele albe, pe toate planurile deodată, niciodată distanțele dintre noi nu apăruseră atât de adânci și prăpăstioase. Se prăbușiseră toate punțile dintre noi, nici nu ne gândeam să înjghebăm altele, ne aruncam cu o frenezie aproape neomenenască acuzații, etichete, reproșuri.

Și totuși, totuși, nu ne-am fi despărțit în seara aceea definitiv, sunt sigur, ne-ar fi fost greu să ne împăcăm, dar ne-am fi împăcat dacă afară n-ar fi plouat și dacă barmanul, isprăvind de spălat sticlăria, nu ne-ar fi întrerupt în toiul discuției:

–Nu vă supărați, dar am rămas ultimii și dimineață tot eu…

Omul aproape că își cerea scuze, dar noi l-am privit buimaci și n-am reușit să-l înțelegem.

–N-am vrut să vă întrerup… ospătarii au plecat… eu tot trebuie să spăl… îmi achitați mie…

Dumnezeu știe cum se vedea din afară uluirea noastră, de-a fost în stare să facă să se bâlbâie chiar și un barman încărunțit în meserie. Ascultându-l reveneam și noi pe pământ, încet: luminile stinse, taburetele răsturnate pe măsuțe, ultimii nori de fum risipindu-se prin ușa deschisă…

–Știi ce, hai să continuăm la mine.

–Nu.

Prompt, decis, nu admitea comentarii răspunsul. Comentariile le-a adăugat, totuși, chiar ea:

–Nu, nu acum… Nu așa…

Părea că se scuză, părea că regretă refuzul. Am insistat și atunci a revenit la hotărârea refuzului inițial:

–Nu.

Și dintr-o dată a izbucnit în râs, a râs în hohote, cum n-o mai auzisem de mult, înveselită cu adevărat după atâtea întâlniri la care zâmbise strâmb și hohotise nervos.

–Doamne, mare prost ești, Mișa, dragul meu! Cum ai reușit să-ți strecori, intactă, naivitatea? Treizeci și doi de ani!

Asta ce mai era?

–Uite – mi-a explicat ea redevenind serioasă, solemnă, ba chiar cu o neașteptată undă de duioșie în glas – nu vreau să știu unde stai, nu vreau să văd cum se ajunge acolo, drumul acesta vreau să-l fac cu ochii închiși lipită de tine, să mă pierd dacă n-ai fi tu… așa cum pornisem astă-seară din Grădina Icoanei. Vai, Mișa, prostule, trebuie să-ți explic eu că la tine n-am să vin, nu pot și n-am vrut să vin sub acoperirea vreunui pretext!

Iată…

Nu, nimic.

Cei care doresc să cumpere cartea vor găsi ediția tipărită aici, iar pe cea electronică aici.