Blog

Era ultimul weekend al Mihaelei la Paris așa că ne făcusem un program de mers la Luvru, pe care nu apucase să-l vadă, și la cumpărături.

Așa că, dimineață la 9, am intrat în muzeu și am mers către sălile pe care ni le propusesem și pe care eu le știam deja din vizitele anterioare. În cele aproape patru ore, cât am stat în muzeu, am văzut pictura flamandă, sala Rubens cu povestea Mariei de Medicis, sclavii lui Michelangelo, Victoria din Samotrace și Venus din Milo, picturile lui Leonardo, înclusiv Gioconda, unde a trebuit să ne ascuțim coatele ca oltenii ca să ajungem în față și să vedem cât de cât ceva printre alte îmbrânceli, sala revoluției și a imperiului, descifrând încă o dată personajele încoronării lui Napoleon (dintre care unele nici măcar nu fuseseră prezente!), și un pic din antichitatea egipteană. N-am să înțeleg niciodată de ce te dor picioarele atât de tare când petreci câteva ore bune plimbându-te prin sălile unui muzeu, când sunt multe zile în care mergi mult mai mult fără să ai nicio problemă… S-ar putea să aibă o legătură cu multitudinea de informații primite și cu oboseala mentală.

După ce am ieșit, ne-am tras puțin sufletul și ne-am aerisit în Tuilleries, apoi am pornit spre Sacré-Coeur. Am vizitat biserica și chiar ne-am cățărat în turn, Mihaela reușind să-și învingă claustrofobia pe scările acelea strâmte și întunecate.

Însă priveliștea de sus a meritat! O imagine a Parisului de la înălțime, dintr-un unghi complet opus celui obișnuit de pe Tour Eiffel!

Am coborât și ne-am strecurat cu greu prin înghesuiala din Place de Tertre, unde am tras un pic cu ochiul la ceea ce făceau pictorii stradali, apoi am continuat la vale, pe străzile în pantă sau în trepte până la Barbés, la magazinul Tati, „les plus bas prix” (cele mai mici prețuri), un fel de talcioc în care tot scormoneai prin niște coșuri imense în căutarea unor lucruri pe măsura care-ți trebuia. Nu era de loc simplu, pentru că înghesuiala era la fel de mare ca în Place de Tertre sau în fața Giocondei… Însă, pentru cine avea răbdare merita! Uneori găseai aici lucruri frumoase la prețuri incredibile… Însă, pentru asta trebuia să zgârmi de multe ori ca găina după mărgică, prin toată grămada de rahat… Și era un cârd nesfârșit de găini agitate, zgomotoase, care căutau fiecare altceva, aruncând aiurea ceea ce nu le trebuia și încurcându-se permanent una pe alta. Și să ne înțelegem, nu erau numai persoane de sex feminin. Erau și destui cocoși care se comportau ca niște găini… (Știu că nu este politically correct ceea ce am scris aici, dar sper să nu se supere pe mine doamnele…)

Având deja experiența cu doamnele de la institut, după vreo jumătate de oră, când am văzut că se descurcă foarte bine și singură, am lăsat-o pe Mihaela să caute, pentru că eu oricum nu-i eram de folos, și m-am retras să beau o bere la una din braseriile de lângă. Mi s-a alăturat și ea de două ori pentru scurtă vreme, bând o dată o cafea și apoi un suc, trăgându-și un pic sufletul, lăsându-mi ceea ce cumpărase deja și făcându-și curaj pentru încă o repriză de scormonit prin coșuri.

Nu s-a oprit decât când s-a închis magazinul pe la șapte. Și tot era nemulțumită că nu găsise tot ce-și propusese. Și-a tras un pic sufletul și s-a răcorit cu o bere, apoi am plecat spre casă…

Magazinul Tati nu mai există. Deși se transformase într-o rețea de magazine în toată Franța, în noul mileniu, o dată cu accelerarea globalizării, afacerile au început să scârțâie, iar magazinul din Paris, de pe bulevardul Rochechouart, a fost ultimul care s-a închis în 2021!