Blog

Săptămâna de după întoarcerea din Olanda a fost foarte intensă. Aveam multe de făcut la birou, dar nu prea-mi stătea mintea la treabă pentru că se apropia vertiginos plecarea Mihaelei. Serile la Paris începeau să se lungească și chiar dacă dormeam aproape o oră în tren la dus și încă o oră la întoarcere, nu prea era suficient.

Venise însă vara, orașul se umpluse de turiști, era cald, iar seara oameni se adunau prin piețe, pe lângă cântăreții stradali, dansau și se simțeau bine. Atmosfera de vacanță a orașului se generalizase, dar pentru noi vacanța aproape se sfârșise..

Urma weekendul lung de Rusalii (Pentecôte în franceză), în care programasem, împreună cu Traian și soția lui, vizite la două castele.

Sâmbătă dimineață ne-am intâlnit toți patru la gară și am luat trenul către Melun. Am coborât după mai puțin de o jumătate de oră, dar, cum aveam să constatăm, greul abia de aici începea. Mai aveam de mers pe jos circa 7 km, de-a lungul unui drum național destul de circulat, cu vuietul mașinilor care treceau pe lângă noi permanent în urechi, trebuind să fim atenți să pășim numai prin praful de pe marginea drumului și în niciun moment pe carosabil, dacă nu țineam morțiș să ne agațe vreo mașină…

Însă entuziasmul faptului că vom vedea castelul care a fost o repetiție generală înainte de Versailles atât pentru arhitecți, cât și pentru grădinari, ca să nu mai vorbim despre faptul că aici plasează Dumas serbarea în cadrul căreia se încearcă înlocuirea regelui Ludovic XIV cu fratele său geamăn, nu mi s-a diminuat niciun moment.

Am ajuns la castel, l-am vizitat, ne-am plimbat prin grădini și am petrecut o zi agreabilă. Și parcă nu ne mai înduram să luăm înapoi în piept cei șapte kilometri prin praf și vuietul mașinilor, dar a trebuit să o facem!

Castelul a fost construit de Fouquet, ministrul de finanțe pe care regele l-a moștenit de la defunctul cardinal Mazarin. Dar și pe Colbert l-a moștenit tot de la cardinal. Iar acesta din urmă nu-l suporta pe Fouquet…

Le Vaux, primul arhitect regal, Charles le Brun, fondatorul Academiei de Pictură, Le Notre, grădinar și controlor general al clădirilor regelui, maestrul tâmplar Michel Villedo, adică aceiași oameni care construiau castelul de la Versaille, îl făcuseră și pe acesta!

Și cum trebuie să te lauzi cu orice realizare, Fouquet a dat o serbare grandioasă sentru inaugurarea castelului. Aceeași în cadrul căreia Dumas plasează aventura Măștii de Fier. Dar nu din cauza acestui lucru a fost destituit și arestat o săptămână mai târziu ministrul de finanțe de către unul dintre oameni de încredere ai regelui, Charles de Baatz d’Artagnan (nu-i așa că numele vă sună cunoscut?). Ci pentru că Regele Soare s-a simțit umilit de faptul că el nu are, încă, un castel și niște grădini la fel de frumoase ca acelea de la Vaux-le-Vicomte și a luat de bune șoaptele răuvoitoare pe care Colbert, viitorul ministru de finanțe, i le strecura în urechi!

Drumul de întoarcere până la gara din Melun ni s-a părut fără sfârșit pentru că eram obosiți și era și îngrozitor de cald. Ne-am răcorit însă cu o bere până la sosirea trenului și cu încă una înainte de a ne despărți în gara din Paris.

Despărțirea avea să fie scurtă, doar până a doua zi dimineață…