Blog

Blog
Anul independenților

Comments (0) - Politică

Anul independenților

Expresia din titlu îi apartine lui Mircea Geoană. Acesta, însușindu-și succesul ca independent al lui Nicu Stefănuță și dorind să mai fie încă o dată președintele României (pentru cei care au uitat, în 2009, sondajele la ieșirea de la urne îl dădeau câștigător în fața lui Băsescu așa că s-a bucurat pe scenă pentru că a devenit președinte, însă dis de dimineață se schimbase calimera!) a lansat această sintagmă sperând să-i aducă noroc în alegeri.

Sintagma a fost preluată și de Ana Birchal, altă persoană dată afară de PSD, care se vrea independentă și președinte al țării…

Evident că ăștia doi nu au treabă cu independenții! Amândoi s-au făcut mari pe spinarea partidului stat până la câte-o noapte a cuțitelor lungi, după care s-au descurcat și ei cum au putut, gestionând relațiile și acumulările din politică.

Deși și eu vreau independenți în parlament și în politică în general, nu de alde Geoană și Birchal avem nevoie! De independenți ca ăștia, dați afară din diferite partide, m-am săturat! Eu vreau independenți proveniți din economia reală, cu studiile făcute la universități recunoscute, nu la tot felul de fabrici de diplome ca roți supraveghetorii de ciolan, și, mai ales cu ani buni de practică de management și leadership în spate!

Nici măcar Ștefănuță, primul nostru independent adevărat în Parlamentul European, nu-mi place până la capăt.. Și nu-mi place pentru că îi lipsește experiența economiei reale. Ca foarte mulți alții s-a aciuat încă de la început cumva, după terminarea celor două mastere la Viena și la Georgetown, pe lângă politică. Apoi a devenit funcționar european. Sigur, ăștia sunt niște bugetari de lux, în general mai deștepți decât ai noștri, dar tot birocrați rămân. Și tot n-au nicio legătură cu zbaterile angajaților, directorilor și patronilor din firmele private, care încearcă să supraviețuiască în ciuda eforturilor politicienilor de a pune economia pe butuci…

Mai avem aproape șase luni până la alegeri și eu tot sper că vom reuși să ajutăm să intre în parlament câțiva oameni integri din postura de independenți. Și mai ales oameni care provin din economia reală!

Voi ce ziceți?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *