Blog

Vineri dimineață la ora 6 m-am înființat la biroul Europcar din Gara Montparnasse și am preluat mașina închiriată pentru weekend. Era un Ford Fiesta nou-nouț, cu doar 9 kilometri la bord. Când am mașina au început să-mi tremure mâinile de emoție, iar când să o scot de pe locul de parcare, în loc să nimeresc marsche-arriere-ul am băgat a-ntâia și am proptit-o ușor în zid…

Mi-am revenit repede, am scos-o din parcare și am ajuns rapid în fața blocului din Impasse Falguière, unde mă așteptau deja Mihaela și Traian.

Din Paris am ieșit repede. La ora aia, într-o zi nelucrătoare, nu era aglomerație. Am ieșit pe A11, autostrada către Chartres și Le Mans, apoi imediat după Chartres am luat-o pe N10 către Chateaudun. Pe autostradă am mers cu cât m-a lăsat mașina, fără să țin cont de limita de viteză de 130, adică cu 160 km/h. Dar pe națională era mult mai aglomerat și mai greu de depășit.

Prima oprire a fost la Chateaudun, o fortăreață medievală superbă și amenințătoare pe afară, dar complet goală pe dinăuntru. Doar câțiva pereți mai erau acoperiți cu niște tapiserii, dar mobilă nu mai exista.

Următoarea oprire a fost la Fougères-sur-Bièvre, o fortăreață la fel de amenințătoare și de goală ca și cea de la Chateaudun.

A urmat Blois, care era deja altceva! Amplasat în centrul orașului, mobilat, mai sumar decât ne-am așteptat, cu pereții camerelor acoperiți cu lambriuri de lemn, în care se ascundeau faimoasele compartimente secrete ale Caterinei de Medori. Aici fuseseră asasinați ducele de Guise și fratele său, cardinalul de Lorena, de către garda regelui Henric III, faimoșii cei 45…

De la Blois am mers spre Chambord, perla castelelor de pe Loara, superb pe dinafară cu toată acea dantelărie de turnulețe și cu formele variate ale acoperișului. Însă pe cât de mare și de frumos pe-afară, pe atât de dezamăgitor de golaș pe dinăuntru. În centrul castelului se află celebra scară cu dublă revoluție, realizată după o idee a lui Leonardo da Vinci. La unul dintre etaje m-am pierdut de Mihaela și ne-am regăsit la etajul următor, după ce fiecare urcasem pe altă parte a scării. Și ea nu înțelegea cum am făcut asta. La ultimul etaj era muzeul castelului și acolo se afla o machetă a scării cu dublă revoluție, cu ajutorul căreia a reușit să înțeleagă și Mihaela magia prin care utilizând aceeași seară am urcat pe căi diferite.

După Chambord ne-am oprit un pic pe iarbă într-o pădurice, pe drumul spre Cheverny, ca să mâncăm. Oricum toate castelele se închideau la prânz, nu toate la aceeași oră, iar traseul îl concepusem, împreună cu Traian, în funcție de variațiile orelor de deschidere, a pauzelor de masă și a orei de închidere.

Pe-afară, castelul de la Cheverny nu m-a impresionat. Mi s-a părut o clădire absolut obișnuită, cel puțin conform standardelor castelelor franțuzești. Interiorul însă, complet mobilat, m-a dat pe spate. Este unul dintre puținele locuri unde chiar îți poți imagina cum se trăia cu secole în urmă. Nu am ratat aici sala trofeelor de vânătoare, unde am reusit să le identificăm pe cele din România și nici haita de câini din rasa specifică a locului.

Apoi am plecat mai departe către Chaumont. Chiar eram curios să văd castelul „generos” oferit de soție, Caterina de Medicis, amantei soțului, Diane de Poitiers, după decesul regelui, bineînțeles, ca un schimb avantajos contra celui de la Chemonceau… Și da, Chaumont are un aer auster și mohorât, nu pic cam medieval pentru gusturile renașterii, chiar dacă s-au făcut modificări și a fost demolată o latură pentru a se oferi o extraordinară panoramă asupra Loarei din grădina micuță a castelului. Însă modificările au fost făcute după epoca Dianei și a Caterinei…

Era ultimul castel de viziitat în prima zi. De aici am mers la Tours, unde ne-am plimbat un pic prin centru, am intrat în catedrală, apoi am mers la hotel.

Alesesem cele mai ieftine hoteluri, Formula 1, din grupul Accor. Acestea aveau doar chiuveta în cameră, iar toaletele și dușurile se aflau pe hol. Camerele erau grupate pe culori și, dacă îmi amintesc bine, cred că noi am stat în zona portocalie, cu toaletele și dușurile aferente. Pentru Intrarea în cameră nu aveai cheie ci un simplu cod de acces. Iar dacă ajungeai după o anumită oră trebuia să folosești recepția automată. Nu mai văzusem așa ceva, dar ne-am descurcat. Băile și toaletele erau separate și complet automatizate, cu două lămpi pe fiecare ușă de culoare roșie și verde. După ce ieșea un utilizator, nu se aprindea imediat lumina verde, rămânea aprinsă cea roșie, iar dinăuntru se auzeau jeturi de apă. Era programul automat de curățire și dezinfecție. Când se aprindea, în sfârșit becul verde și intrai, totul era extrem de curat, uscat și mirosea a detergent. Când am de ieșit de la duș era un pic de agitație pe hol. Un tip ieșise dintr-o traletă ud leoarcă. Am ciulit urechea și am auzit ce le povestea prietenilor: intrase la toaletă, se aprinsese lumina, dar a uitat să încuie ușa. După un minut, i s-a stins lumina, i-a fugit scaunul de sub fund și din toate părțile au Început să-l lovească jeturi puternice de apă și detergent. Atunci s-a grăbit să iasă afară. Gândind logic, eu cred că uitând să încuie ușa, programul a considerat că a ieșit cineva și a declanșat programul de curățenie. Dacă tot se udase, ar fi trebuit să mai reziste înăuntru până-l și usca, pentru că după spălare urma uscarea spatiului. Atunci când intrai pe lumina verde, înăuntru nu era nici urmă de apă.

Eram obosiți după ziua lungă și un pic stresantă, dar Incidentul cu francezul ne înveselise. Am mai stat un pic de povești la o bere cu Traian, apoi ne-am culcat și am dormit duși până dimineața.