Călătoria cu TGV-ul de la Luxemburg la Paris
Programasem deja să merg 2 zile la Paris și aveam trei variante pentru transfer: avionul, Bla-bla-Car (autostopul oficial) sau trenul. Am ales ultimul mijloc de transport pentru că până la urmă este cel mai rapid și mă lăsa în plin oraș, fără a mai fi nevoie să caut un alt mijloc de transport până la hotel.
Franța are a patra rețea de trenuri de mare viteză din lume, 2.700 de kilometri, după China, Japonia și Spania, iar materialul rulant de mare viteză fabricat în Franța este utilizat și în Coreea de Sud, Statele Unite și Spania.
Am ales un tren direct, care pleca dimineață la 10:10 din Luxemburg, făcea două opriri la Thionville și Metz (atenție francezii pronunță Mess) și ajungea la 12:21 la Gara de Est din Paris.
Apoi am ales un hotel la doi pași de Gara de Est, astfel încât să pot merge pe jos din gară până acolo.
Am găsit imediat vagonul și locul și m-am așezat după ce mi-am lăsat bagajele la locul destinat acestora. Mă cam deranja faptul că eram cu spatele la ele și nu puteam vedea ce se întâmplă. După ce trenul a plecat din stație și după ce am auzit în difuzoare o avertizare transmisă de conductori să stăm cu ochii pe ele ca pe butelie să nu dispară, le-am adus lângă mine, mai ales că nu aveam pe nimeni pe scaunul de alături. La Metz însă a apărut o domnișoară (Apropos, în Franța acest substantiv a fost interzis. Femeilor trebuie să te adresezi cu doamnă. Ca să nu se mai streseze cele care nu sunt măritate.), care a revendicat acel loc. Dar tot ea m-a învățat să pun jumătatea de troler sub scaun și plicul cu haine pe etajera de deasupra capului.
Am mai mers cu TGV-ul în urmă cu peste 30 de ani, de la Avignon la Paris, un traseu mult mai lung, dar impresia nu a fost foarte bună atunci. Eu eram în interes de serviciu și secretara departamentului îmi cumpărase pentru întoarcere un bilet la clasa I-a, la nefumători. Venise și nevastă-mea în weekend ca să dăm o raită pe Coasta de Azur și să ne întoarcem împreună, dar ei îi luasem un bilet de clasa a II-a, la fumători, pentru că așa dorise. În ultimul moment s-a răzgândit și am făcut schimb de locurii. Tot drumul am stat numai pe hol, între vagoane. În compartimentul de fumători mă sufocam, era un fum atât de gros că-l tăiai cu cuțitul. Cei care alegeau să meargă cu trenul la fumători erau cei care nu se puteau abține deloc și fumau țigară de la țigară.
De data asta nu mai era cazul pentru că între timp în toate mijloacele de transport în comun fumatul este interzis.
Ce s-a schimbat însă în cei 30 și ceva de ani de când nu mai mersesem cu TGV-ul? În privința vitezei, a trenurilor propriu-zise, a compartimentelor și a scaunelor nu am observat vreo schimbare. Între scaune apăruse o priză de 220 V și în fața fiecărui scaun o masă pliantă suficient de mare. De asemenea, la fiecare capăt de vagon era câte un ecran pe care se afișau diverse informații utile. Așa am aflat la un moment dat că avem cinci minute întârziere.
Pentru că linia ferată era în dembleu și pe fiecare parte era câte un val de pământ, nu am văzut aproape nimic pe traseu. Așa că mi-am scos tableta și am început să scriu.
A, uitasem! Cu treizeci de ani în urmă ne afișau viteza cu care mergeam și țin minte că la un moment dat, între Lyon și Paris, viteza sărise de 300 km/h. Acum nu ne mai dădeau această informație. Am citit însă că viteza comercială este de 320 km/h, iar recordul (fără pasageri) ele 574,8 km/h.
Uitându-mă pe geam nu-mi dădeam seama cât de repede mergem, dar din când în când trenul se tremura un pic mai tare pe șine și îmi cam sărea pixul electronic de pe tabletă, stâlcindu-mi literele. Oricum am ajuns să am un scris de mână aproape ilizibil…
Când ne-am apropiat de intrarea în Paris, valurile de pământ au dispărut și am putut vedea construcțiile de pe margine. Pe deasupra cartierelor de locuit și clădirilor de birouri din banlieu am putut vedea la un moment dat bazilica Sacré-Coeur. Pentru foarte puțin timp. Apoi, timp de vreo două minute vedeam doar turla și turnul de alături.
Până la urmă am ajuns în gară cu vreo 10 minute întârziere. Mi-am luat bagajul și am plecat spre hotel. Alesesem nu hotel între Gara de Est și cea de Nord, pentru că la prima mă lăsa TGV-ul din Luxemburg, iar de la cea de-a doua trebuia să iau RER-ul spre aeroport. Am dat un mic rateu, pentru că erau două hoteluri Mercure în zonă și m-am dus întâi la cel la care nu aveam rezervare, dar m-am descurcat și apoi am gasit ușor hotelul unde îmi rezervasem camera. Despre ce am făcut la Paris, data viitoare…
