Blog

Blog
Uzina din bucătărie

Uzina din bucătărie

Când am vizitat apartamentul și când ne-am mutat am menționat că erau multe aparate prin casă, mai ales în bucătărie.

Mașina de spălat era în baie și era automată. Nu mă învrednicisem încă la București să cumpăr una automată, deși apăruseră deja pe piață, după revoluție. Aveam una dintre alea clasice, făcute la Cugir. Cum o luasem gata montată nu avusesem surpriza muncitorului din fabrică, cel care scosese piesă cu piesă și i le trimitea mamei sale, iar când s-a apucat s-o monteze, orice ar fi făcut, tot mitralieră îi ieșea…

Când mi-am băgat cămășile la spălat, ca un nepriceput ce eram, le-am băgat la 120°C și se cam încrețiseră și intraseră un pic la apă. Oricât le-am călcat după aceea n-am reușit să le mai îndrept complet. Abia când a venit nevastă-mea în vizită m-am lămurit că nu trebuia să le spăl la mai mult de 50°C, dar că aș fi putut să le spăl chiar la 30-40.

În bucătărie aveam plita electrică cu patru ochiuri, un cuptor cu microunde, un cuptor electric programabil, care avea și funcție de grill, și o mașină de spălat vasele. Niciunul dintre noi nu mai folosise așa ceva acasă. Doar plita electrică și cuptorul cu microunde erau cu adevărat simplu de utilizat. Am învățat că putem folosi microundele și ca să încălzim apa pentru ceai și cafeaua instant.

Pentru că nu aveam un aparat de cafea, iar la noi, pe vremea lui Ceaușescu, ness-ul era la mare căutare pentru că nu era amestecat cu nechezol așa cum se întâmpla cu cafeaua, cu așa ceva ne aprovizionasem și asta beam dimineața.

Chiar dacă ne lipseau instrucțiunile, cu celelalte două aparate am luat-o ușor, prin încercări, că doar eram unul inginer și celălalt fizician. Am găsit în dulapul de sub chiuveta din bucătărie o cutie mare și aproape plină cu detergent special pentru mașina de spălat vase. Am mai găsit o altă cutie cu un fel de sare cu cristale foarte mari pe care scria că este un schimbător de ioni. Pe asta n-am folosit-o pentru că nu știam cum. Abia mai târziu când ne-a mai vizitat Sylvie, secretara departamentului unde lucra Viorel, într-o sâmbătă de dimineață, și m-a văzut cum vreau să pornesc mașina de spălat vase, mi-a explicat ce greșeam, unde și cât schimbător de ioni trebuie să pun. Și mi-a zis că am avut mare noroc că nu am stricat masina folosind-o fără el. În general după ce foloseam tacâmuri, veselă, oale, cratițe, le băgam în mașină și le lăsam acolo până când nu mai aveam nimic curat. Chestia asta dura cam o săptămână. Și, în general, acela care se trezea primul sâmbăta dimineață îi dădea drumul mașinii. O perioadă o puneam vinerea, când plecam la muncă, dar ne-au certat colegii spunându-ne că suntem nebuni, inconștienți. Dacă se spărgea o țeavă, cum programul de spălare dura cam o oră jumate, chiar două, puteam să inundăm tot blocul până jos. Am început să ne jucăm și cu cuptorul și să facem tot felul de experimente cu el, mai ales referitoare la timpul necesar pentru a pregăti anumite feluri de mâncare. Am învățat și să-l programăm pentru a porni și a se opri la ore fixe. Aici era doar pericol de incendiu, așa că am făcut multe teste înainte de a avea curajul să-l programăm să pornească atunci când nu eram acasă. Însă după ce ne-am lămurit, chiar am lasat de câteva ori mâncarea în cuptor și l-am programat în așa fel încât, la ora la care veneam amândoi acasă, să găsim cina numai bună de mâncat. Chestia asta era cam ca în basmele lui Ispirescu cu fetele de împărat răpite de zmei, care-și aruncau buzduganele de la multe poște distanță, pentru a-și anunța sosirea… Și buzduganul „se lovea în uşă, în masă şi se punea în cui”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *