Blog

A doua mea ieșire din tară a fost una profesională și a avut loc în septembrie 1990. Am făcut parte dintr-o delegație de la Centrala Cimentului, Ceprocim și fabrica de ciment de la Târgu-Jiu, care s-a deplasat în Ungaria pentru a vizita o instalație pe care încercasem și noi să o reinventăm. Știți că suntem mari specialiști în reinventarea lucrurilor… Un mare succes l-am avut cu reinventarea apei calde, care ajunsese mai rece decât apa rece!

Am plecat seara cu trenul din Bucuresti și am ajuns a doua zi pe la prânz la Budapesta. Drumul a fost lipsit de evenimente. Notabilă a fost poate doar întâlnirea cu primul chinez pe care l-am văzut de aproape. Acesta era student în Anglia și avea o pronunție foarte ciudată pentru mine, obișnuit cu pronunția literară din filme. Atunci, am crezut că vorbea el prost englezește. Abia mult mai târziu mi-am dat seama că pronunția lui era cea din regiunea unde-și făcea studiile. Vorbitorii de engleză din Liverpool au un accent complet diferit față de cei din Londra sau Glasgow și așa mai departe…

Cei de la fabrica de ciment din Pecs ne-au așteptat cu un microbuz și am plecat imediat spre sud, oprindu-ne să luăm cina, undeva pe drum. Au urmat apoi două zile intense, de vizite în fabrică și discuții cu specialiștii maghiari. Majoritatea nu vorbeau engleza, ci doar germana, limbă pe care niciunul dintre noi nu o stăpânea.

Inginerul șef al Centralei Cimentului a încercat să se înțeleagă cu ei în rusă, însă s-au făcut că nu o vorbesc, deși o studiaseră cu toții intensiv la școală. Pe vremea aia erau fericiți că scăpaseră de comunism, iar amintirea reprimării revoluției din 56 era vie și nu fusese estompată de „dictatorul” Orban, cel mai bun prieten european al lui Putin.

În ultima seară ne-au scos la un grătar la via șefului departamentului electric al uzinei. Acesta era foarte mândru că reușise să recupereze de la stat această proprietate de câteva hectare bune, cu o cramă săpată într-un deal din care nu se vedea decât intrarea, iar înăuntru butoaiele stăteau frumos de-o parte și de alta a culoarului central, aliniate și stivuite pe trei rânduri pe înălțime.

În fața intrării în cramă era o pajiște care întrerupea via, dar care era umbrită de niște meri destul de mari. Proprietarul ne-a povestit că această vie aparținuse familiei sale timp de mai mult de șase generații, înainte de venirea comunismului.

În așteptarea mesei, ne-au servit, bineînțeles, cu palincă de vreo trei feluri – de prune, de caise și de cireșe.

Eu, care întotdeauna am fost disperat cu fructele, am vrut să mănânc un măr, dar atunci când l-am rupt din pom și l-am dus la gură să mușc din el am observat că avea pe el o albină. Aceasta s-a speriat, a zburat direct spre gura mea semiînchisă, mi s-a asezat direct între buze și m-a înțepat, probabil pe buza de jos, deși mie mi s-a părut că pe amândouă. Imediat au început durerile și buzele au început să mi se umfle, deși storsesem tot puroiul și veninul. Cineva mi-a spus să tai o ceapă și să frec cu ea rana.

În cramă erau atârnate niște funii printre butoaie. Am cerut permisiunea gazdei, am tăiat o ceapă în două și am început să-mi frec buzele cu una dintre jumătăți apoi cu cealaltă. Sucul de ceapă îmi ardea buzele, iar substanțele volatile care se degajau îmi dădeau lacrimile, dar nu m-am oprit. Mi-am frecat buzele cu părțile proaspăt tăiate, suculente, din două cepe. În final, buzele îmi erau arse de sucul de ceapă, dar inflamația datorată mușcăturii și veninului de albină dispăruse.

Nu mai țin minte ce ne-au dat ungurii de mâncare în seara aceea. Știu doar că vinul alb, obținut din via inginerului care ne era gazdă, a fost bun și mi-a mai atenuat un pic arsura buzelor și a funcționat și ca anestezic.

A doua zi am plecat cu un microbuz la Budapesta, unde gazdele noastre ne-au făcut un mini tur de oraș, ne-au suit pe deal la monumentul soldaților sovietici, pe care nu-l demolaseră, încă, așa cum îl spânzurasem noi, deja, pe Lenin. Am luat apoi o masă pe faimosul lor vapor Kossuth, transformat în restaurant pe malul Dunării, iar după aceea ne-au urcat în tren și ne-au urat drum bun către casă!