Blog

Blog
5 reduceri de costuri complet greșite în perioadele dificile

Comments (0) - Dezvoltare Personală

5 reduceri de costuri complet greșite în perioadele dificile

Dacă sunteți într-un rol de senior, aveți de luat probabil chiar în acest moment o mulțime de decizii dificile. Pentru multe afaceri, cea mai mare provocare este de a avea suficient cash pentru a respecta obligațiile de plată pe măsură ce apar. În aceste situații, anumite forme de reducere sau menținere a costurilor sunt aproape inevitabile. Și totuși sunt anumite greșeli frecvente pe care liderii ar trebui să încerce să le evite.

Studierea unei liste prea lungi

De multe ori, atunci când vine vorba de economii sau de reducerea costurilor, răspunsul imediat al contabilității este o listă lungă de opțiuni. Chiar dacă poate părea evident, din experiența mea, aproape niciodată această listă prea lungă nu se transformă într-una scurtă și eficientă. În plus nu există o evaluare sistematică sau structurată a opțiunilor.

Soluția: începeți cu o listă lungă dar nu vă lăsați până când nu treceți prin ea într-un mod sistematic și structurat pentru a crea o listă scurtă, plină de sens asupra căreia puteți acționa.

A vă baza prea mult pe contabili

Cu siguranță, contabilii pot juca un rol vital contribuind cu idei și adunând împreună opțiunile. Pe de altă parte, oricât de bun ar fi un contabil, nu poate ajunge niciodată la același nivel de cunoștințe ca cel care conduce sau lucrează într-o anumită zonă a afacerii.

Soluția: programele de reducere a costurilor trebuie conduse de oameni din domeniul operațional mai curând decât de cei din domeniul financiar.

Ignorarea pierderilor și a ineficienței

Indiferent de tipul organizației în care lucrați, vor exista elemente legate de pierderi, deșeuri și ineficiență. Și totuși acestea sunt adesea complet trecute cu vederea când vine vorba de reducerea costurilor. Aceste zone care generează pierderi și ineficiență pot adesea să genereze oportunități de reducere a costurilor cu un minim de efort.

Soluția: identificați aceste zone care generează pierderi și ineficiență și faceți ceva în legătură cu ele.

A vă concentra numai pe măsuri pe termen scurt

Uneori deciziile care trebuie luate au sens pe termen scurt, dar sunt contraproductive pe termen lung. Reducerea drastică a cursurilor de perfecționare profesională este văzută adesea ca un lucru obligatoriu (și da, am adăugat-o și eu pe listă în trecut). Dar dacă acest training este legat de realizarea unor obiective specifice pe termen lung, atunci suprimarea lui s-ar putea să fie contraproductivă.

Soluția: evaluați corect impactul asupra obiectivelor pe termen lung atunci când luați decizii despre reducerea costurilor.

Pierderea celor mai buni oameni

Deciziile de reducere a personalului se bazează adesea pe vechime. Chiar dacă poate fi tentant să scăpați mai întâi de oamenii care nu vă sunt alături de prea mult timp, asigurați-vă că motivele sunt solide și respectă legislația muncii. Există un risc ca aceste decizii pe care le luați pe termen scurt să aibă ca rezultat pierderea unor oameni care să realizeze un impact real pe termen lung.

Soluția: nu luați decizia doar pe baza costurilor cu salariile. Uitați-vă și la contribuția individuală pe care și-o aduce fiecare și la ce vor putea face pe viitor pentru succesul organizației.

Deciziile importante legate de performanțele financiare nu pot fi evitate, dar asigurați-vă că nu faceți unele greșeli făcute de mulți alții atunci când vine vorba de costuri…

Alte articole pentru dumneavoastră:

Informatică și internet – cifre care provoacă amețeală!

Dezvoltarea angajaților trebuie să înlocuiască analiza performanțelor

Cadre de conducere – cine sunteți cu adevărat?

Cinci întrebări pe care trebuie să vi le puneți atunci când vă gândiți la restructurarea organizației dumneavoastră

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *