Cum să creați conținut pentru website pe care oamenii să vrea să-l citească
Marketingul de conținut (așa-numitul content marketing) este unul dintre aspectele principale ale marketingului. Premiza este că trebuie să scrieți un conținut extraordinar care să placă vizitatorilor websiteului – un conținut pe care aceștia și-l doresc, de care au nevoie și pe care-l caută. Conținut care să-i mute în jos pe pâlnia vânzărilor până când sunt gata să cumpere. Conținut care este suficient de convingător și efectiv pentru a stabili credibilitatea, a construi încrederea și a împinge la acțiune. Conținutul vostru poate veni sub formă de intrări pe blog, info-grafice, cărți electronice, cărți albe, testimoniale, clipuri video, pagini web pe siteul vostru, etc.
Inbound marketingul câștigă teren și tot mai multe afaceri îi înțeleg importanța în lumea digitală de astăzi în care comportamentul cumpărătorilor s-a schimbat. Și astfel, competiția online devine din ce în ce mai dură și trebuie să începeți să produceți conținut pentru website ca un prim pas pentru a vă plasa deasupra celorlalte branduri.
Cum vă garantați succesul? Urmând formula de creare a unui conținut concret.
Simplitatea
În primul și în primul rând, conținutul websiteului vostru trebui să fie suficient de simplu pentru a câștiga rapid atenția audienței. Veți dori ca acest conținut să fie ușor de citit, clar și concis. Veți dori să aibă titluri și subtitluri și destul de mult spațiu gol. Veți dori să folosiți cuvinte simple, familiare și o structură clară a afirmațiilor. Organizați-vă ideile într-o ordine logică. Rămâneți strict pe subiect. Nu presupuneți că cititorii cunosc subiectul la fel de bine ca și voi. Evitați profesionale.
Conținutul neașteptat
Un mod interesant de a câștiga atenția vizitatorilor este de a oferi descoperiri șocante, date sau statistici care contrazic presupunerile acceptate în mod normal. Amintiți-vă, cumpărătorii sunt mai informați și mai cunoscători decât înainte, așa că trebuie să le oferiți un conținut plin de perspective și idei noi. Dacă le spuneți aceleași lucruri ca și competitorii voștri, nu vor avea niciun motiv să vă citească. Conținutul neașteptat îi va face să dea clic pe linkul vostru pentru că consumatorii sunt avizi de informație și vor dori să afle acest nou adevăr de care vorbiți.
Conținut concret
Pentru ca acest conținut să fie concret trebuie să fiți capabili să-l descrieți prin intermediul unui limbaj senzorial. Websiteurile concrete își ajută vizitatorii să vizualizeze concepte. Conținutul concret este specific, relevant și are substanță. Nu folosiți idei abstracte pentru că ele nu au o existență concretă, iar cititorii vor citi cuvintele doar ca pe un murmur fără sens. Arătați-le cititorilor ceea ce le spuneți. Folosiți exemple și dovezi.
Credibilitatea
Bineînțeles că e la mintea cocoșului. Conținutul websiteului vostru trebuie să fie credibil. Cel mai simplu mod de a afecta încrederea pe care ați construit-o este să fiți inexacți în privința faptelor. Datele voastre trebuie să fie corecte pentru a vă mări autoritatea. Încercați să vă asociați cu agenții care oferă date din studii anterioare realizate de surse recunoscute.
Emoția
Marketingul devine din ce în ce mai personal. Oamenii vor să simtă o conexiune cu conținutul și cu brandurile cu care interacționează. Creați un conținut care face apel la emoții – fie că este fericire, tristețe, ușurare, frică, frustrare sau orice altceva. Emoțiile accelerează conversia datorită oglinizii create de neuroni, care ne fac să vedem ce simt ceilalți.
Firul narativ
Websiteul trebuie să spună în primul rând o poveste. Oamenii pot înțelege mai ușor și sunt mult mai interesați de informați spusă într-o formă narativă. Chiar și numerele și datele spun o poveste. Desenați o imagine a poveștilor dezvăluite de conținutul vostru. Folosiți aceeași structură cu o introducere, o parte centrală, un punct culminant și o încheiere pentru rezultate cât mai bune.
Este clar că pe piața competitivă din ziua de azi trebuie să câștigați prin diferențiere. Scrierea unui conținut efectiv, care este mai bun decât al competitorilor,vă poate ajuta să câștigați atenția audienței. Și deși nu există o abordare unică potrivită pentru compunerea conținutului unui website, folosind aceste șase principii vă poate ajuta să produceți acel conținut care vă va aduce likeuri și distribuiri.
Alte articole interesante:
Cum gestionați relația cu un șef tiranic
Organizarea corespondenţei electronice
Cele 7 păcate financiare capitale ale antreprenorului începător