Blog

Blog

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Neuroștiința în serviciul managementului și leadership-ului

Celine Alvarez a reluat pricipiile neuroștiinței și a scos în evidență 5 principii fundamentale de învățare sau ucenicie cu aplicabilitate în școli, dar și în întreprinderi. Să ne concentrăm acum pe modul în care puteți utiliza aceste principii în serviciul managementului și al leadership-ului.

Cele 5+1 principii ale învățării

  • Atenția – „pentru a învăța trebuie să fii atent”;
  • Implicarea activă;
  • Returul imediat al informației – „Acest semnal de eroare va permite creierului să-și ajusteze ipotezele pe care este pe cale să le emită asupra acțiunii pe care o realizează. Iar acest decalaj între predicția creierului și observație este acela care va crea surpriza și învățarea.”
  • Consolidarea – „…avem nevoie imediată de repetiție pentru a consolida. Iar această repetiție va permite automatizarea cunoștințelor; de a nu utiliza atâtea resurse și eforturi conștiente…”
  • Interacțiunea socială – știința confirmă că învățarea este ușurată de schimburi, de contact, de partajare.

La aceste 5 principii se mai adaugă unul: copiii învață prin atingere. Ceea ce noi am putea traduce: „colaboratorii învață făcând un lucru”. Aș spune chiar că pentru adulți există chiar mai multe nuanțe: ei învață făcând, ascultând, văzând… Din experiență, pentru adulți, canalele de învățare trebuie multiplicate. Adulților le place să cunoască fundamentele teoretice ale experienței pe care o trăiesc, chiar dacă numai pentru a fi mai siguri.

Rezultate ieșite din comun

Celine Alvarez a pus în aplicare aceste principii la o grădiniță din Franța cu niște rezultate ieșite din comun: copiii au învățat, au recuperat întârzierile și au depășit cu mult media națională. Materialul școlar a fost gândit în acest sent: tactil și partajeabil. Anumite jocuri trimit un feedback imediat (principiul 3).

Aplicarea acestor principii cu colaboratorii dumneavoastră

Aceste 6 principii din neuroștiință se pot aplica într-un cadru complet diferit: cel al dezvoltării colaboratorilor într-o întreprindere. Și neuroștiința face o conexiune interesantă între implicare și învățare. Colaboratorii învață mai repede dacă sunt implicați! Această legătură dă un alt sens studiilor Gallup care urmăresc nivelul de implicare în organizații.

Instrumente create conform acestor principii

Să ne imaginăm că doriți ca o colaboratoare să învețe utilizarea unui program nou sau a unei mașini noi. O manieră de a proceda ar fi să o faceți să testeze programul împreună cu alți utilizatori, să repete sesiuni scurte și să obțină un feedback, fie în direct, fie de la destinatarii „producției” sale.

Pe teren, există încă din anii ’80 întreprinderi specializate în producția de instrumente pentru formare profesională concepute conform acestor principii. Aceste instrumente se sprijină pe o abordare pragmatică, care atrage și suscită atenția celor care învață prin tematici pline de sens, preluate din cotidianul acestora. Echipamentele sunt concepute să semnaleze și să atenueze erorile, cu un feedback imediat. Munca în grupuri este încurajată, iar învățarea prin acțiune evită capcana, atât de frecventă în ziua de azi, a „digitalizării totale”.

Învățarea leadership-ului se poate baza pe aceste principii

Aceleași principii științifice se pot aplica la ucenicia în leadership. În mod normal un lider învață pe teren, direct în fața colegilor săi, fără niciun feedback sau cu unul prea puțin eficient pentru abordarea sa. Feedback-ul vine în general mai târziu: proiectul a reușit sau nu, o compensație financiară etc. Să ne imaginăm, de exemplu, că acestui lider i se lasă spațiu și timp să experimenteze cu un feedback imediat și binevoitor. Un moment de repetiție unde ar putea să exerseze de câte ori vrea, cu un mentor sau alți lideri. În plus față de formările clasice, liderii se grupează deja în rețele interne sau externe în jurul unor sesiuni de codezvoltare sau de brainstorming, de întrajutorare pentru a-și perfecționa abordările. Aceste principii sunt extrem de eficiente și deschid o cale simplă pentru dezvoltarea colaboratorilor, managerilor sau liderilor din organizații. Deci ar trebui aprofundate…

Articole complementare recomandate:

Dezvoltarea angajaților trebuie să înlocuiască analiza performanțelor

Ortografia care ucide

Știința transformărilor organizaționale

Competențe personale care trebuie dezvoltate rapid pentru păstrarea competitivității

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *