Exploatarea conflictelor ca sursă a performanței
Conflictul profesional apare atunci când există un dezacord sau o opoziție de interese sau idei între cel puțin două persoane. Un fenomen normal în procesul muncii, ca în orice altă sferă sau grup de persoane, are inconveniente, dar și avantaje. Lucrul cel mai important este modul în care îl gestionați.
Un eveniment normal în viața oricărui grup
Atunci când două sau mai multe persoane lucrează împreună cu scopul de a atinge un obiectiv comun, acest lucru poate creea situații care conduc la dezacorduri, surse de conflict între colaboratori sau chiar cu conducerea. În calitate de manager trebuie să anticipați aceste accidente între persoane și să pregătiți soluțiile de rezolvare pentru ciocnirile inevitabile din cadrul echipei dumneavoastră. Diferendul este un eveniment normal în viața fiecărei organizații.
Diferite cauze ale conflictelor
Performanța scăzută, obiectivele care n-au fost atinse datorită performanței scăzute a unuia sau mai multor salariați care afectează eficiența și productivitatea restului echipei, lipsa de resurse care provoacă o rivalitate nesănătoasă între membrii unei echipe obligate să se bată pentru resursele disponibile pentru a-și juca în mod eficace rolul care i-a fost atribuit sunt cauze posibile ale conflictelor.
Interesele personale privilegiate
Membrii unei echipe se pot opune pentru a apăra un interes personal, dând la o parte obiectivele colective ale organizației, ceea ce antrenează disfuncționalități în acțiunile întreprinse și o pierdere a spiritului de echipă.
O comunicare proastă
Cea mai mare parte a neînțelegerilor au la origine o comunicare necorespunzătoare, mai ales atunci când informația între colaboratori și conducere nu este corect codată sau decodată, îi lipsește sincronizarea sau sosește chiar în contratimp, nu este oportună sau pertinentă.
Schimbările nepregătite
Este normal ca schimbarea să genereze conflicte. Schimbările, care sunt din ce în ce mai dese și din ce în ce mai rapide, adesea pentru a adapta organizația la noi provocări ale mediului său înconjurător, ating obiectivele fixate, forma de renmunerare, orele de muncă și chiar însăși organizația, subiecte care îi privesc pe toți la nivel personal și au consecințe asupra reușitei colective. Managerul trebuie să anticipeze aceste dificultăți și să pregătească rezolvarea lor.
Avantajele conflictului
Conflictul gestionat corect conferă organizației anumite avantaje. Este o ocazie superbă pentru o echipă de a-și testa, în fața unei probleme, capacitatea de găsire a celei mai bune soluții. El îi învață pe cei implicați să înțeleagă toleranța față de ceilalți, să devină empatici și să lucreze mai bine împreună. Un conflict bine gestionat sfârșește prin a crește motivația pentru că cea mai mare parte a obstacolelor care l-au generat și lipsa performanței sunt suprimate. El ameliorează comunicarea, relațiile și, în consecință, performanța individuală și colectivă orientată spre realizarea obiectivelor cumune.
Etapele rezolvării unui conflict
În calitate de manager trebuie să dați dovadă de flexibilitate pentru a restabili armonia în echipa dumneavoastră. Adesea va trebui să găsiți o soluție pe loc. Totuși, chiar dacă nu aveți întotdeauna timpul sau serenitatea de a urmări într-un mod metodic rezolvarea, există un număr de lucruri pe care trebuie să le faceți:
- Să înțelegeți clar cauza conflictului și să acceptați că există percepții diferite ale problemei;
- Să lăsați părțile implicate să înțeleagă de ce trebuie rezolvat și ce este în joc dacă nu este rezolvat;
- Să informați părțile cum aveți intenția să-l rezolvați;
- Să vorbiți întotdeauna despre subiectele în cauză în prezența ambelor părți;
- Să vă concentrați strict pe chestiunile care au fost la originea conflictului;
- Dacă în timpul procesului emoțiile îi inundă pe protagoniști, cu riscul afectării condițiilor de rezolvare, luați o pauză și continuați procesul după ce lucrurile se calmează.
Conflictele au avantaje și dezavantaje. Lucrul cel mai important este modul în care le gestionați atunci când apar.
Articole complementare recomandate:
Acționați diferit pentru a reuși