Reumanizarea organizațiilor
O organizație este înainte de toate formată din bărbați și femei, un element de bază care adesea este neglijat într-un mod eronat, așa cum explică Stephanie Diallo-Morin.
Scopul unei întreprinderi este de a găsi contracte, de a-și dezvolta cifra de afaceri, altfel moare. Și pentru asta trebuie să-și reducă personalul, să-și schimbe procesele, să-și reorienteze clientela. O va face punându-și trupa sub o asemenea presiune încât aceasta va ajunge în agonie. Ce trebuie făcut înainte de a ajunge în acest punct? Ceea ce n-au înțeles din păcate anumite organizații, este că nu sunt acolo decât datorită bărbaților și femeilor care le animă. O întreprindere fără personal nu înseamnă nimic, nu există. A investi în personalul care o compune ar trebui să fie o prioritate. Dar este de fapt o necesitate. Dacă resursa umană a unei întreprinderi este bolnavă, organizația însăși este bolnavă de facto. Acest lucru pare evident și totuși sunt prea multe organizațiile care nu acordă suficientă atenție bărbaților și femeilor care le compun, oricât ar părea de paradoxal. Și iată câteva explicații.
Mereu mai sus și mai puternic
Înainte de a se gândi la latura umană a organizației, a existat ideea de a face mai mult, mereu mai mult: mai sus, mai puternic, mai multă tehnologie. Și atunci întreprinderile au investit în echipele de vânzări. Ele au recrutat cei mai buni vânzători, cei mai puternici, cei mai perseverenți, cei care își îndeplineau obiectivele la 200%, iar ceilalți plecau. Ele le ofereau stagii, formări profesionale, seminarii în străinătate pentru a-i motiva, organizau întreceri de prospectare pentru a deschide noi piețe, cu cadouri adesea extraordinare.
Pentru că aceste lucruri nu au mai fost de ajuns, organizațiile au început să-și pună întrebări. Li s-a dat totul, de ce nu reușesc să facă mai bine decât cel mai bine? S-au folosit tehnici de coaching, „team building”, „brain storming”, mereu fără rezultat, și atunci a apărut ideea schimbării. Întreprinderile s-au gândit că trebuie să schimbe până la a inova. După ce au făcut mai mult, trebuia făcut alceva. Dar altceva cum? Asta n-o știau, doar un lucru era sigur: altfel, altceva. Schimbarea unghiului viziunii, schimbarea unghiului de apropiere de piață, schimbarea țintelor, schimbarea tehnicii, orice era bine. Uneori a mers, alteori nu. Apoi nici asta n-a mai fost destul.
Soluțiile sunt în interiorul organizațiilor
După „a face mai mult” și „a face altfel”, preconizez „să fac cu”. Organizațiile de astăzi au tendința de a se dispersa, de a crede că valoarea și soluțiile sunt în altă parte, în exterior. Eu însă cred că ele sunt și în interior. Așa cum s-a pus problema în ultimul timp ca oamenii să se recentreze asupra lor înșiși, calea pentru organizații este după părerea mea, și asta indiferent de talia lor, de a se recentra asupra lor și de a face ceea ce au.
Dacă o organizație i-a acordat încredere într-o zi unui individ, a făcut-o pentru că a crezut în el. Ea a pariat pe potențialul, competențele și capacitățile sale. Adevărat sau fals? Dacă aceeași persoană după câteva luni sau ani nu mai produce, acest lucru are un substrat. Există un motiv pentru acest lucru. Cauzele pot fi multiple, uneori individuale, alteori colective, dar este necesar ca organizația să se aplece asupra lor înainte ca lucrurile să se înrăutățească. Pentru că se pot înrăutăți, de la presentimentul pe care nu-l înțelege nimeni și până la sinucidere. Și toate aceste cazuri sunt contabilizate. Este suficient să întrebați un controlor de gestiune socială al unei întreprinderi mari, pentru a vedea exact ce pierde organizația din acest joc. Și din punct de vedere obiectiv, comercial, care întreprindere parteneră ar putea acorda încredere alteia care „se sinucide” ne-având grijă de ai săi…
Există multe metode pentru ameliorarea a ceea ce se numește „calitatea vieții” la locul de muncă, dar cea care îmi place este aceea care presupune recentrarea organizației pe oamenii care au creat-o și au ajutat-o să crească și care trăiesc în interiorul ei. Este vorba de a-i recunoaște, de a le reda dreptul la cuvânt, de a consolida rezultatele și de a conduce acțiuni vizibile imediat. Ceea ce se poate numi o comunicare internă ascendentă. Pentru că adesea aceste mici nimicuri, invizibile, reprimate sau neînțelese din interior sunt cele care blochează angrenajele și alterează performanța.
Articole complementare:
Managementul și starea de bine a colaboratorilor
Cum blocați vibrațiile negative la locul de muncă
Până la urmă suntem ființe umane sau doar capital uman?
