Blog

O mare parte a comunicării are loc dincolo de nivelul conștient. La acest tip de comunicare nu trebuie să ne gândim pentru că are loc în mod automat. Acest lucru scutește un oarecare efort, dar nu are întotdeauna efectul dorit, așa cum ar fi dacă ar exista posibilitatea de a hotărâ în această privință.
Chiar și atunci când credem că nu trimitem niciun mesaj, acea absență a mesajelor este evidentă pentru orice observator și poate fi ea însăși un mesaj semnificativ. Și nu numai atât, dar transmitem destule mesaje non-verbale in mod inconștient, chiar și atunci când credem că nu transmitem mesaje deloc.
Aceasta înseamnă că, exceptând cazurile în care suntem complet izolați de lumea înconjuratoare, nu putem evita cu adevărat comunicarea. Putem, bineînțeles să amestecăm mesajele, adesea pe mai multe direcții, dar acest lucru nu reprezintă cine știe ce consolare. Cu alte cuvinte, nu putem sa nu comunicăm… dar putem să nu comunicăm clar!

Partea cu “nu putem să nu” a ultimei fraze reprezintă de fapt prima și cea mai cunoscută dintre cele cinci axiome despre comunicare ale lui Paul Watzlawick. În ciuda vârstei lor și a schimbărilor intervenite in utilizarea unora dintre termenii folosiți, fiecare dintre ele are ceva util de oferit. Voi enumera mai jos aceste axiome împreună și le voi comenta foarte succint.

Axioma 1 (nu poți să nu) – “Nu poți să nu comunici.”

Deoarece fiecare comportament este într-un fel o comunicare, oamenii care sunt conștienți unii de alții comunică în mod constant. Orice comportament sesizabil, inclusiv absența oricărei acțiuni, are potențialul de a fi interpretat de alți oameni ca având un anumit sens.

Axioma 2 (conținut și relaționare) – “Fiecare comunicare are un conținut si un aspect relațional astfel încât ultimul îl clasifică pe primul și devine prin urmare o meta-comunicare.”

Fiecare persoană răspunde la conținutul comunicării în contextul relaționării dintre cei care comunică. Cuvântul meta-comunicare este folosit de catre Watzlawick în sensul schimbului de informații despre interpretarea altei informații.

Așa cum interpretarea cuvintelor “Ce cretin ești” poate fi influențată de următoarele cuvinte “Glumeam, bineînțeles”, sau poate fi inluențată de relația dintre cei care comunică. In exemplul prezentat, cuvântul “cretin” poate fi acceptat ca o glumă de la un prieten apropiat, dar poate primi un înțeles complet diferit în alte circumstanțe.

Axioma 3 (punctuația) – “Natura unei relații este dependentă de punctuația comunicării partenerilor.”

În multe cazuri, comunicarea implică o adevarată furtună de mesaje care zboară în toate direcțiile. Aceasta se aplică în special mesajelor non-verbale. “Punctuația” se referă la procesul de organizare a grupurilor de mesaje în funcție de înțelesul lor. Este asemănător punctuației din limbajul scris. În orice caz, punctuația poate uneori schimba în mod considerabil înțelesul.

Axioma 4 (digital și analogic) – “Comunicarea umană implică atât modalități digitale cât și analogice.”

În acest caz este necesară o explicație. Termenul “digital”, care astăzi se referă în mod obișnuit fie la numere, computere sau degete, este utilizat în axiomă cu referire la elementele distinctive, definite ale comunicării. Acestea sunt în mod obișnuit cuvinte, dar și gesturi foarte specifice cu un înțeles general acceptat.

Termenul “analogic” necesită și el o interpretare. Se referă la o corespondență, în anumite privințe, între lucruri care sunt în alte privințe diferite. În acest caz, descrie un tip de comunicare non-verbală.

Verbal avem un limbaj structurat, dar nu neapărat un sens în comunicare. Aceasta se întâmplă numai non-verbal. De exemplu, lacrimile pot însemna atât durere cât și plăcere; un zâmbet poate fi înțelegător sau disprețuitor. Doar comunicarea non-verbală, prin expresii faciale și gesturi, dau un sens lacrimilor și zâmbetului.

Axioma 5 (simetric sau complementar) – “Procedurile de comunicație interumană sunt fie simetrice ori complementare, în funcție de relațiile dintre parteneri care pot fi bazate pe diferențe sau paralelism.”

O relație “simetrică” în acest caz înseamnă una în care părțile implicate sunt egale din perspectiva puterii. Șansele de a rezolva problemele importante sunt mai mari, dar nu reprezintă totuși o garanție a unei comunicări optime. Părțile pot fi, de exemplu, în mod egal docile sau în mod egal dominatoare. Totuși, în general, comunicarea între egali este adesea reușită.

O relație “complementară” înseamnă în acest caz una între puteri inegale, cum ar fi părinte-copil, șef-subaltern sau lider-discipol. Este mult mai eficientă în anumite situații. De exemplu, relația inegală (complementară) dintre soldați și ofițeri înseamnă ca soldații probabil se vor supune unui ordin surprinzător fără întârziere, cu o probabilitate mult mai mare decât cea a începerii unei dezbateri fără sfârșit.

Sună de fapt mai complicat decât este. Mai dau doar două exemple simple: “extremele se atrag” (complementar) și “a tunat și i-a adunat” (simetric).

Notă biografică:

Paul Watzlawick (1921-2007)

Specialist în terapie familială, psiholog, teoretician al comunicarii și folozof. Începând din 1960 a lucrat la Palo Alto, California, în cadrul Mental Research Institute (MRI), devenind una dintre figurile importante ale instituției și fiind unul dintre cei trei fondatori ai Brief Therapy Centre din cadrul MRI.

Principalele lucrări:

• Pragmatics of Human Communications, 1967 (cu Don D. Jackson și Janet Beavin);
• Change, Principles of Problem Formation and Problem Resolution, 1974 (cu John Weakland și Richard Fisch).

Alte articole complementare:

Secretul stilului de comunicare

Cum omorâți zvonurile înainte să vă îngroape

Cultură și competitivitate

Integrarea aportului lui Mintzberg şi al şcolii de la Palo Alto în intervenţiile sistemice în organizaţii